Detectoarele universale de valută DoCash seria 500 sunt utilizate pentru verificarea operativă şi complexă a autenticităţii bancnotelor, hârtiilor de valoare, cartelelor de credit în diverse subdiviziuni de casierie a băncilor şi în întreprinderile de comerţ cu amănuntul şi în sfera serviciilor.
Cu ajutorul lor pot fi uşor recunoscute marcajele fluorescente, aplicate de producătorii de preparate medicamentoase şi alte mărfuri pe etichetele sau pe ambalajul mărfurilor lor cu scopul protecţiei împotriva falsificării.
Aparatele se disting printr-un design ergonomic modern. Carcasa detectoarelor DoCash seria 500 este executată din plastic fiabil şi uşor. Detectoarele sunt prevăzute cu picioruşe telescopice, care asigură posibilitatea alegerii celui mai comod unghi de vizualizare a bancnotelor (sunt capabile să mărească unghiul de vedere până la 30%).
Datorită sursei puternice de lumină UV aparatele permit să se lucreze într-o încăpere puternic luminată. Reflectorul, plasat sub copertina detectoarelor, îndreaptă lumina spre suprafaţa de lucru, asigurând o utilizare maximă a lămpilor.
Pentru controlul dimensiunilor bancnotelor, exactităţii amplasării unor marcaje, precum şi a suprafeţei fragmentului pierdut pe câmpul de vizualizare este aplicată o riglă de măsurat. Casierul poate distribui bancnotele pe câmpul de vizualizare în evantai, economisind timpul necesar evaluării autenticităţii lor.
Orice detector de valută DoCash seria 500 vă va servi mulţi ani la rând. Datorită blocului de alimentare cu stabilizator şi soluţiei tehnice a circuitelor, aparatele au o resursă sporită de exploatare.
Denumire | Descriere |
---|---|
Lumină ultravioletă | 2 х 6 W |
Lungimea de undă a radiaţiei UV | 360-380 nm |
Putere de consum | Mai puțin 12 W |
Alimentare | 220 V / 50 Hz |
Gabarite (LxAxÎ ) | 260х120х140 mm |
Greutate, kg | 0,6 |
Denumire | Descriere |
---|---|
Lumină ultravioletă | 2 х 6 W |
Lungimea de undă a radiaţiei UV | 360-380 nm |
Putere de consum | Cel mult 12 W |
Alimentare | 220 V / 50 Hz |
Gabarite (LxAxÎ ) | 260х120х140 mm |
Greutate, kg | 0,65 |
Denumire | Descriere |
---|---|
Lumină ultravioletă | 2 х 6 W |
Lungimea de undă a radiaţiei UV | 360-380 nm |
Putere de consum | Mai puțin 12 W |
Alimentare | 220 V / 50 Hz |
Gabarite (LxAxÎ) | 260х120х140 mm |
Greutate, kg | 0,65 |